Ultimul zbor pentru Ariane 5 in 2010

31 12. 2010, 00:00

Ultima lansare a rachetei Ariane 5 din acest an a avut loc de pe spatioportul Kourou din Guiana franceza. Cel mai mare "pasager" al rachetei a fost Hispasat-1E, o platforma-satelit de 5,3 tone care va oferi servicii de video si transfer de date pentru Europa si cele doua Americi. Cel de-al doilea satelit plasat pe orbita Pamantului este Koreasat-6, un satelit de televiziune al Coreei de Sud, in greutate de 2,7 tone.

"Este cel de-al 41-lea zbor reusit al rachetei Ariane 5. In anul 2010, dintre cei 20 de supersateliti de telecomunicatii care au fost lansati, 12 au fost plasati pe orbita de Ariane 5", declara cu mandrie Jean-Yves Le Gall, CEO al companiei Arianespace.

Prima misiune pe 2011 a lui Ariane 5 va fi, cel mai probabil, o reaprovizionare cu echipamente si mancare a Statiei Spatiale Internationale. Ariane va fi folosita pentru a plasa pe orbita fregata spatiala europeana ATV-Johannes Kepler, pe 15 februarie: dupa ce se va separa de racheta in orbita inferioara a Terrei, fregata - care are o greutate de 20 de tone - se va deplasa automat spre outpostul spatial SSI.

Sursa