Misterioasa piramida a extraterestrilor

15 12. 2010, 12:57

Pentru a adanci si mai mult misterul, in zona au fost identificate numeroase pietre sculptate in forme ciudate si dispozitive de metal al caror scop nu a fost inca elucidat.

"Teoria care sustine ca piramida si grotele de pe muntele Baigong sunt opera extraterestrilor poate fi inteleasa la un anumit nivel. Pregatirea noastra profesionala ne obliga totusi sa dovedim daca o astfel de afirmatie este veridica sau nu", declara Yang Ji, cercetator in cadrul Academiei Chineze de Stiinte.



Situl se afla la o mare altitudine, iar poizitionarea sa il face un ideal pentru un observator astronomic. Doua dintre cele trei pesteri descoperite aici s-a prabusit, singura care a ramas in picioare fiind si cea mai mare dintre ele. Inauntrul pesterii a fost identificata o conducta metalica, cu un diamentru de circa 40 de centimetri, care pare sa se indrepte catre interiorul pesterii.



O alta conducta, similara, se afla in roca muntelui si nu este vizibila decat la un capat, nimeni nestiind pana la ce adancime patrunde aceasta in sol. Zeci de fragmente de astfel de conducte au fost descoperite in jurul pesterilor iar ceea ce este si mai ciudat, este ca numeroase fragmente metalice au fost descoperite atat pe plaja lacului Toson din apropiere precum si in adancul acestuia. Tot ceea ce s-a putut afla pana in acest moment este faptul ca tehnologia care a fost folosita la crearea conductelor este una extrem de avansata, necunoscuta oamenilor care se presupune ca le-au realizat.

Sursa: WeirdAsiaNews