Prin lume… la vanatoare de eclipse
Proiectul "Prin lume... la vanatoare de eclipse", dezvoltat de fotograful Catalin Beldea, va debuta cu prima expozitie in perioada 15-30 noiembrie, la Cafepedia de langa Piata Romana, str. Pictor Verona nr. 2. Vernisajul va avea loc in aceeasi locatie, pe data de 16 noiembrie 2010, la ora 19:00.
Expozitia este o colectie de peste 20 de imagini din expeditiile in jurul lumii in cautarea eclipselor de Soare, in locuri precum Romania (1999 si 2003), Turcia (2006), Siberia (2008), China (2009) sau Pacific, pe atolul Hao din Polinezia Franceza (2010). Intregul demers este primul de acest gen in Romania.
Catalin Beldea este un pasionat al fotografiei astronomice, fiind primul roman care a fost publicat pe site-ul NASA, la sectiunea Imaginea Zilei (7 august 2008), cu o fotografie realizata pentru DESCOPERA.
Vanatoarea de eclipse a pornit in anul 1999, cu eclipsa totala de Soare din Romania, adunand pana in prezent 5 eclipse totale de Soare, ultima fiind cea de anul acesta din Pacific, pe atolul Hao din Polinezia Franceza.
"Inca de pe cand aveam noua ani, odata cu aparitia cometei Halley, cerul a devenit pentru mine MISTERUL care trebuia descifrat. De atunci si pana astazi au trecut mai bine de 20 de ani, iar pasiunea pentru astronomie s-a amplificat in asa masura, incat o expeditie in inima Siberiei pentru a asista la o eclipsa de Soare mi s-a parut un lucru absolut firesc", spunea Beldea dupa expeditia din Siberia din 2008, realizata impreuna cu DESCOPERA.
"Aceasta expozitie este doar un prim pas in a impartasi ceea ce am vazut si am fotografiat in alergatura mea prin lume. Cu siguranta, calatorii si ocazii de a strange imagini cu eclipse vor mai fi - nu mai departe de ianuarie 2011, cand va avea loc o eclipsa partiala de Soare in Europa, un fenomen rar, rarsaritul Soarelui "muscat" de umbra Lunii", a mai declarat fotograful-vanator de eclipse.