„Aceasta va fi pentru a cincea oară în istorie când un vehicul
spaţial creat de oameni se va apropia suficient de mult de o cometă
pentru a fotografia nucleul acesteia”, se afirmă într-un comunicat
postat pe site-ul NASA.
Sonda Epoxi se va afla la o distanţă minimă faţă de cometa Hartley
2, joi, la ora 14.02 GMT.
Trecerea sondei Epoxi (Extrasolar Planet Observation and Deep
Impact Extended Investigation) pe lângă cometa Hartley 2 reprezintă
punctul culminant al unei misiuni spaţiale care a început în urmă
cu doi ani şi jumătate.
Sonda americană, echipată cu numeroase camere video şi instrumente
de măsurare, va ajunge în apropierea cometei după ce a parcurs prin
tot sistemul solar o distanţă echivalentă cu de 18 ori distanţa
dintre Terra şi Soare.
Epoxi va măsura temperatura nucleului cometei Hartley, va
identifica mărimea acesteia, structura nucleului şi va studia
proporţia dintre gaze şi praf, va repertoriza compuşii volatili din
jurul nucleului, va fotografia suprafaţa acestuia şi va releva
felul în care sunt distribuite craterele de pe nucleul cometei.