Home » D:News » Un cataclism spatial a creat luna Planetei Rosii

Un cataclism spatial a creat luna Planetei Rosii

Un cataclism spatial a creat luna Planetei Rosii
Publicat: 21.09.2010
Oamenii de stiinta afirma ca au descoperit dovezi solide conform carora cel mai mare satelit al planetei Marte, Phobos, a fost format din roci si bucati uriase ale Planetei Rosii, care au ajuns in spatiu in urma unui eveniment catastrofic de proportii.

Originea satelitilor Phobos si Deimos ai planetei Marte
constituie o veche dilema in randul astronomilor. Una dintre cele
mai vechi si creditate teorii privind originea misterioasa a celor
doua corpuri ceresti era aceea ca cele doua luni au fost initial
asteroizi de mari dimensiuni care au fost captati de forta
gravitationala a planetei.

Insa, in cadrul unei recente conferinte de astronomie de la Roma,
profesorul doctor Marco Giuranna de la Institutul National de
Astrofizica din Italia si astronomul Pascal Rosenblatt de la
Observatorul Regal din Belgia au adus dovezi concrete care
contrazic vechea teorie. Potrivit celor doi oameni de stiinta,
Phobos a fost formata din material martian aruncat in orbita in
urma unei coliziuni de proportii apocaliptice dintre un corp
spatial si planeta Marte.

Noua teorie se bazeaza pe datele furnizate de programul spatial
Mars Express al Agentiei Spatiale Europene – ESA; unul dintre
spectometrele satelitului Mars Express indicand foarte clar ca
materialul din care este format Phobos are, in mare, aceeasi
structura cu cel al Planetei Rosii. Tot in urma datelor obtinute cu
ajutorul Mars Express, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca
densitatea lui Phobos – masurata cel mai exact pana acum – este cu
mult mai mica decat a materialelor obisnuite care formeaza
asteroizii. O misiune ruseasca numita Phobos-Grunt, care va fi
lansata in 2011, va investiga si mai in detaliu compozitia
satelitului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase