A fost descifrat genomul a doua specii de furnici

27 08. 2010, 12:23

Cele doua specii de furnici care au facut obiectul proiectului de cercetare - o colaborare intre cercetatorii de la Langone Medical Center din cadrul New York University si cei de la Howard Hughes Medical Institute -, sunt Harpegnathos saltator si Camponotus floridanus.

"Furnicile sunt creaturi extrem de sociale, iar capacitatea lor de supravietuire depinde de comunitate in mod destul de asemanator cu ceea ce se intampla la fiinta umana", a explicat seful echipei de cercetatori, Danny Reinberg.

Reinberg studiaza de ani buni epigenetica, sistemul complex care determina activarea sau "stingerea" genelor, fiind in mod special interesat de influenta pe care aceasta o are asupra longevitatii. In cazul furnicilor, variatiile individuale sunt extreme: in anumite colonii, reginele traiesc si de 10 ori mai mult decat cele lucratoare.

"Studiind genoamele acestor doua specii de furnici am fost fascinati de comportamentele si rolurile diferite pe care aceste furnici lucratoare sunt capabile sa le dezvolte", a comentat Reinberg, adaugand ca deoarece toate furnicile dintr-o colonie au in comun aceeasi informatie genetica, diferitele conexiuni neuronale care determina comportamentul adecvat fiecarui rang social trebuie sa fie controlate de mecanisme epigenetice. Iar acest fapt ar putea deschide drumul catre o intelegere mai buna a efectului mecanismelor epigenetice si in creierul fiintelor umane.

Din studiu a reiesit ca circa 20% din gene sunt specifice furnicilor, dar ca exista si o cota consistenta, circa 33%, de gene impartasite si de fiintele umane.

Sursa: Le Scienze

CITESTE SI: