TÂRGUL care… rupe gura târgului

15 08. 2010, 00:00

Punem grătarul la încins, cuptoarele să duduie, scoatem straiele de sărbătoare din cufere şi ne lustruim încălţările pentru a ne aştepta oaspeţii gurmanzi şi amatori de jocuri populare la cea de-a doua ediţie a "Târgului care... rupe gura târgului. Dansează pe arome tradiţionale!", petrecere cu muzică, dansuri şi gustări timp de trei zile, între 20 şi 22 august.

Rămânem pe poziţii când vine vorba de calitatea şi diversitatea produselor, iar pentru ediţia din august ne-am gândit să ne aşteptăm muşterii într-o incintă caldă şi prietenoasă, în acord cu atmosfera târgului, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, situat în zona centrală a Capitalei (Piaţa Victoriei), prin urmare uşor de ajuns, în special cu transportul public.

Evenimentul este dedicat micilor fermieri, producătorilor români de bucate şi meşteşugarilor, invitaţi ai Magiunului natural de prune Topoloveni, primul aliment tradiţional din România recunoscut internaţional.

La fel ca şi în cazul primei ediţii care a avut loc în luna iulie, târgul lunii august va fi o adevărată sărbătoare culinară pentru amatorii de produse româneşti.

Astfel, circa 40 de producători din diferite zone ale ţării vor fi prezenţi timp de trei zile cu cele mai alese bucate, pregătite după învăţăturile vechi, printre care amintim brânză de capră cu nuci, brânză ecologică, brânză în coajă de brad, halviţă gumoasă, colac secuiesc trecut prin miere, nucă sau alune crocante după o reţetă unică, zacuscă de vinete şi fasole, gogonele şi castraveciori muraţi, tocană de legume delicioasă, pâine coaptă de vatră, lipie şi turtiţe româneşti, împletituri tradiţionale, turtă dulce, prăjituri proaspete de casă cu gemuri şi dulceţuri, cozonac cu nucă, rahat şi stafide, covrigi săraţi, fructe şi legume proaspete, virşli, muşchiuleţ şi costiţă afumată de casă, cârnaţ ţărănesc de casă.

La loc de frunte vor fi magiunul natural de prune şi dulceţurile de căpşuni, cireşe amare şi vişine de Topoloveni.

Şi ca bucatele să alunece mai bine, la târg vor veni şi cei mai iscusiţi producători de ţuică din prune, rachiu de mere şi vinuri din poamă albă sau neagră, dar şi de sucuri naturale şi siropuri dulci, toate băuturile alese pe sprânceană.

Nu vor lipsi nici meşteşugarii cu produse din lemn, ceramică sau lut şi gospodinele vechi păstrătoare ale secretului artei cusutului şi ţesutului.

Cum după orice târguială cumpărătorul merită să se odihnească, la zona de restaurant vor putea savura cele mai gustoase sărmăluţe cu carne de porc în foi de varză murată cu mămăligă mustită în smântână, păstrăv învelit în cetină, în baie de arome şi condimente, dar şi fripturi rumenite pe jarul încins, trecute prin usturoi zdrobit.

Atmosfera va fi întreţinută de un ansamblu folcloric şi de suite de demonstraţii de jocuri populare din diferite regiuni istorice ale ţării.

Târgul este organizat de compania Houston NPA (companie ce asigură informarea medicală a publicului larg prin "Întâlnirile SaFrIna", "Ghidul pacientului român" şi proiecte speciale pe afecţiuni) şi Sonimpex Serv Com (producător al "Magiunului natural de prune Topoloveni", singurul brand tradiţional românesc care a depăşit graniţele României).

"TÂRGUL care... rupe gura târgului. Dansează pe arome tradiţionale!" se desfăşoară în zilele de 20-21-22 august 2010, între orele 10.00 - 20.00.

CITESTE SI: