Gheparzii recuceresc India

29 07. 2010, 13:30

La sugestia gruparilor ecologiste din India, guvernul de la New Delhi a decis crearea a doua noi sanctuare in statele Madhya Pradesh si Rajastan, unde vor fi reintroduse cateva familii de gheparzi. In acest scop, autoritatile indiene au alocat deja o suma care depaseste 30 de milioane rupii. Prima parte a planului consta in importarea catorva familii de gheparzi din Africa si Iran, care vor fi mai apoi eliberate in rezervatiile Kuno Palpur si Nauradehi din Madhya Pradesh si Shargarh-Jaisalmer din Rajastan.

Expertii estimeaza ca rezervatiile selectate au capacitatea de a sustine circa 80 de exemplare de gheparzi, in acest scop urmand ca 23 de asezari omenesti sa fie relocate in afara granitelor rezervatiilor.

"Reintoarcera gheparzilor va face ca India sa devina singura tara din lume in care se pot intalni cele 6 specii de feline mari, anume - leul, tigrul, leopardul, leopardul zapezii, leopardul marmorat si ghepardul. Astfel, tara noastra va fi singura din Asia care va detine toate aceste animale emblematice. In plus, reintoarcerea gheparzilor va ajuta refacerea ecosistemului originar al campiilor ierboase in India", declara Jairam Ramesh, Ministrul Mediului si al Padurilor din India.

Urmariti de catre vanatorii de trofee si otraviti de crescatorii de capre si oi, gheparzii din India au disparut in urma cu cateva zeci de ani. Expertii sustin ca aproximativ 100 gheparzi din subspecia ghepardului asiatic mai supravietuiesc in rezervatiile din Iran.

Marea majoritate a celor circa 10.000 de gheparzi care mai traiesc astazi in lume, se intalnesc in savanele Africii.

Sursa: BBCNews

CITESTE SI: