„Fortăreaţa Ploieşti” de Jay A. Stout – aparitie inedita la Bookfest
Fost pilot de vânătoare în conflictul din Irak, Jay Stout a compilat prima prezentare exhaustivă a campaniei de doi ani îndreptate împotriva Ploieştiului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Între anii 1911 şi 1920, România ocupa, după Rusia, al doilea loc în Europa în industria petrolieră şi locul cinci în lume. (Un deceniu mai târziu, România îşi păstra locul doi în Europa şi cobora pe locul şapte în lume.) În 1935, petroliştii români extrăgeau 8,3 milioane de tone - cu circa două milioane de tone mai mult decât în 2002! Producţia de ţiţei a crescut permanent până în 1940, concomitent cu sporul de imagine al României în acest sector. Creşterea producţiei a continuat chiar şi în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
Atât în Primul, cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial, zona petroliferă a Ploieştilor a fost vizată de Aliaţi. Petrolul românesc constituia una dintre cele mai importante resurse pentru maşinăria de război germană, iar rafinăriile de la Ploieşti, care erau foarte cunoscute, au intrat în planurile de sabotaj ale Aliaţilor.
Prima misiune împotriva Ploieştiului s-a derulat pe 1 august 1943 şi a implicat 177 de bombardiere B24. Aliaţii au pierdut 54 de avioane şi 532 de oameni, întrucât folosiseră tactica mai veche a bombardamentului de joasă înălţime, în care un număr redus de avioane repurtase un succes incredibil. La Ploieşti însă, bombardierele care au zburat jos s-au dovedit ţinte uşoare pentru artileria antiaeriană şi avioanele de vânătoare, pentru că nu au putut manevra foarte uşor la altitudine redusă. Majoritatea rafinăriilor au fost doar parţial atinse şi şi-au reluat în scurt timp activitatea de producţie la capacitate maximă.
Aliaţii au revenit abia în 1944, la 4 aprilie, şi au efectuat raiduri până pe 19 august. Principala ţintă a rămas în continuare Ploieştiul. În total au fost 50 de raiduri ale aviaţiei aliate, cu 83 de atacuri de zi şi de noapte, cea mai vizată zonă fiind Ploieşti-Prahova. Faţă de primul raid din 1943, în perioada aprilie-august 1944 bombardamentele au fost foarte dese, uneori repetându-se chiar zi de zi, şi au fost efectuate de un număr mare de avioane de bombardament escortate de un număr imens de avioane de vânătoare. În ciuda eforturilor disperate ale aviaţiei de apărare teritorială, pierderile în rândurile aviatorilor români au fost irecuperabile. Numai apărarea antiaeriană foarte precisă şi foarte puternică, alături de perdelele de fum ridicate peste obiective, a făcut ca raidurile americane de bombardament să fie ineficiente în ciuda cantităţilor impresionante de echipament folosite.
Campania aceasta, relatată pentru prima dată în cartea lui Jay Stout, este o poveste cu implicaţii vaste. Oricine este interesat de al Doilea Război Mondial sau de istoria aviaţiei ar trebui să citească această carte remarcabilă.
*
Extras, in exclusivitate, din "Fortăreaţa Ploieşti":
"Locotenentul Lloyd Hughes a pătruns în infernul de flăcări,
şi-a efectuat misiunea şi, după ce a lansat bombele, a virat,
îndepărtându-se de restul grupului. B-24 era o masă de foc cu cifră
octanică ridicată. Deoarece încă mai deţinea controlul aparatului,
Hughes a virat bombardierul incendiat spre albia secată a unui râu,
dorind să-i ofere echipajului o şansă de a scăpa. Imediat înainte
de aterizare, vârful aripii drepte a lovit solul şi a trimis
avionul într-o tumbă peste cap. În mod absolut miraculos, doi
bărbaţi au supravieţuit exploziei şi au fost făcuţi prizonieri de
către români. Pentru faptele sale de eroism, Hughes a fost decorat
post-mortem cu Medalia de Onoare.
Neavând o opţiune mai bună, locotenentul român Ion Dobran coboară
trenul de aterizare şi se îndreaptă către un lan de orz, sperând să
părăsească avionul înainte ca americanul să-l poată incendia.
"Strâng centurile de siguranţă şi aterizez - mort de frică - ,
aşteptând să mă rostogolesc pe solul moale." Imediat ce Me-109 se
opreşte, Dobran sare afară şi priveşte spre cer, convins că P-51 va
pica spre el, trăgând cu tot armamentul. Nu zăreşte nimic, ci aude
doar ţăcănitul slab al unui motor de avion care se îndepărtează.
Dobran este cuprins de extaz înaintea acestui neaşteptat dar de
viaţă. "Dinspre interior simt, aidoma unui fluviu uriaş, o fericire
inexprimabilă - fericirea unui om care poate să revadă cerul,
soarele şi iarba. Vântul mă mângâie. Dumnezeule, ce minunată este
viaţa când reîncepi din bucăţele şi fragmente! La urma urmelor, noi
suntem nişte gladiatori moderni - unul dintre cei doi vânători
trebuie să moară. Cine a ridicat degetul mare în sus, implorând
clemenţa?"
Liniile defensive puternice din jurul Rafinăriei Româno-Americane
s-au făcut simţite destul de repede. "Cu foarte puţin timp înainte
de a lansa bombele, şi-a reamintit Louis Eubank din Grupul 450 de
Bombardament, am fost martor la imaginea cea mai oribilă pe care am
văzut-o în timpul războiului. Avionul locotenent-colonelului Snaith
a încasat o lovitură în plin. Sunt sigur că a fost atins unul
dintre rezervoarele de combustibil din aripă, pentru că întregul
avion a explodat pur şi simplu. Combustibilul cu cifra octanică 100
pe care-l utilizam era foarte inflamabil." Bombardierul s-a
prăbuşit din formaţie în fragmente arzătoare."
*
Despre Jay A. Stout
Jay A. Stout este originar din statul Indiana şi în anul 1981 a absolvit Universitatea Purdue. A fost recrutat în Marine Corps şi în anul 1983 a terminat instruirea ca pilot, zburând cu F-4 Phantom. Ulterior a activat ca instructor pe avioane T-2C Buckeye, după care a trecut la aparatele F/A-18 Hornet. Ca pilot de Hornet a efectuat 37 de misiuni de luptă în operaţiunea "Furtuna Deşertului". După douăzeci de ani în Marine Corps, a lucrat timp de un an în Forţele Aeriene ale Kuweitului. Stout (locotenent-colonel în rezervă) este autorul cărţii Hornets over Kuwait (1997) şi coautorul cărţii The First Hellcat Ace (2001). În prezent lucrează ca analist în industria aerospaţială şi locuieşte în San Diego, statul California, cu soţia şi cele două fiice.
DESCOPERA lumea in care traiesti!