„Mediafax Foto – Best of”: cele mai bune fotografii din 2008 şi 2009, expuse pe Calea Victoriei
Expoziţia "Mediafax Foto - Best of", ajunsă la a treia ediţie, readuce evenimentele văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat în locul în care ele s-au desfăşurat, în spaţiul public.
Timp de o lună, în perioada 8 iunie - 4 iulie, oricine va trece pe Calea Victoriei prin dreptul Muzeului Naţional de Artă al României va putea vedea 50 de imagini reproduse pe panouri de mari dimensiuni, la o calitate grafică excepţională.
Fotografiile au fost selectate dintre cele mai bune imagini realizate de fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto în decursul anilor 2008 şi 2009. "Ca şi în ediţiile precedente, retrospectiva Mediafax Foto supune atenţiei dimensiunea nu doar documentară, ci şi emoţională a fotografiei de presă, prea puţin pusă în valoare în mass-media din România. Expoziţia se adresează atât publicului larg, cât şi fotografilor sau editorilor, dezvăluind frânturi de viaţă din ultimii doi ani prin imagini despre oamenii din jurul nostru", spune Mihai Vasile, editor-şef Mediafax Foto.
O expoziţie fără bilet de intrare şi program de vizitare, "Mediafax Foto - Best of 2008/2009" redă evenimente de primă pagină, dar şi fragmente memorabile de viaţă. De la summitul NATO din Bucureşti la protestul muncitorilor chinezi din faţa Ambasadei Chinei, de la mitingurile electorale din toamna anului trecut la sărbătorile populare de 1 Mai, de la Noaptea Muzeelor şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu la încleştările din competiţii sportive - toate acestea se regăsesc în expoziţie prin imagini care dezvăluie un unghi inedit de a privi evenimentele. Imagini ale unor personalităţi ca Herta Müller sunt completate de portrete ale unor oameni necunoscuţi, surprinşi în momente de răscruce.
La fotografiile din România se adaugă o serie de imagini realizate de fotoreporteri sau colaboratori ai Mediafax Foto în Statele Unite ale Americii imediat după alegerea preşedintelui Barack Obama, în Kosovo în momentul proclamării independenţei provinciei faţă de Serbia, în Irak, Zimbabwe şi Ucraina.
Fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto ale căror lucrări sunt cuprinse în expoziţie sunt: Andreea Alexandru, Andreea Balaurea, Mihai Barbu, Florin Buliga, Răzvan Chiriţă, Cosmin Dan, Bogdan Dincă, Ikuru Kuwajima, Ştefan Jora, Elmar Lemes, Vlad Lodoaba, Silviu Matei, Bogdan Maran, Ovidiu Dumitru Matiu, Darius Mitrache, Marius Nemeş, Carmen Obreja, Adi Pîclişan, Luiza Puiu, Andrei Pungovschi, Mircea Roşca, Bogdan Stamatin, Tudor Ştefan, Radu Tuta, Mihail Ursu, Mihai Vasile, Anita Vizireanu şi Constantin Vlădescu.
Mediafax Foto este liderul pieţei româneşti de fotografie de presă. Departamentul foto al Mediafax dispune de o reţea de peste 100 de fotografi profesionişti şi furnizează zilnic cel mai consistent flux românesc de fotografie de eveniment. Din 2003, Mediafax Foto este distribuitorul exclusiv pentru România al serviciului fotografic AFP, iar din iulie 2007 distribuie fotografiile şi arhiva European Pressphoto Agency (epa) pe piaţa secundară mass-media din ţară, precum şi serviciul de fotografie şi arhiva Reuters pentru periodice, edituri, publicaţii online locale, companii comerciale, agenţii de PR şi ONG-uri. În 2008, Mediafax Foto a încheiat noi parteneriate, cu vario images, pentru distribuţia de fotografii pentru publicaţiile periodice şi segmentul comercial, şi cu The Associated Press, pentru distribuţia de imagini pentru aceleaşi segmente. În 2009, Mediafax Foto a devenit distribuitor al imaginilor New York Times şi age fotostock pentru ziare, reviste, new media, edituri şi agenţii de publicitate.
DESCOPERA lumea in care traiesti!