A fost observata pentru prima oara metamorfoza unui neutrin

01 06. 2010, 10:02

Descoperirea a fost facuta in Italia, in Laboratoarele din Gran Sasso ale Institului National de Fizica Nucleara (Infn). Prima ''oscilatie'' a neutrinului a fost observata la finalul calatoriei facute de miliardele de neutrini lansati in urma cu trei ani de la CERN din Geneva catre Laboratoarele din Gran Sasso. Particulele au acoperit in 2,4 millisecunde distanta de 730 km ce separa cele doua centre de cercetare, in cadrul proiectului Cngs (Cern Neutrino to Gran Sasso).

Extrem de numerosi in natura, dar inaccesibili, neutrinii traverseaza materia fara a interactiona cu aceasta si fara a lasa nicio urma. Aceste particule neutre din punct de vedere electric fac parte din trei familii: a neutrinilor electronici, a celor muonici si celor tauonici. Ipoteza, formulata de multa vreme, indicata partial de cateva experimente, si acum confirmata, era aceea ca "membrii" fiecarei familii se pot transforma intr-unul din celelalte doua tipuri, printr-un fenomen numit "oscilatie". Acesta presupune insa ca neutrinii sa aiba o masa, iar ca masele celor trei tipuri sa fie diferite, contrazicand astfel teoria de referinta a fizicii moderne, numite Modelul Standard.

In cadrul metamorfozei observate, un neutrin de tip "muonic" s-a transformat intr-unul de tip "tau".

In natura, neutrinii sunt produsi de anumite tipuri de reactii nucleare, precum cele care au loc in Soare. Se calculeaza ca, in fiecare secunda, corpul uman este traversat de 50.000 miliarde de neutrini proveniti din Soare, fara ca acestia sa lase nicio urma.

Sursa: ANSA

CITESTE SI: