Scriitorul Mark Twain face dezvaluiri socante la un secol dupa moarte

25 05. 2010, 12:49

Creatorul coloratelor personaje, dar si al majoritatii maximelor citate in limba engleza, a lasat in urma 5.000 de pagini needitate de memorii, la momentul mortii sale, in 1910, dimpreuna cu adnotari scrise de mana, conform carora nu isi vroia amintirile in biblioteci timp de cel putin un secol.

Dar termenul solicitat tocmai s-a implinit, iar in noiembrie acest an, Universitatea Berkeley, din California, unde manuscrisul este pastrat intr-un seif, va elibera primul volum autobiografic al lui Mark Twain. Eventuala trilogie va contine aproximativ o jumatate de milion de cuvinte si va arunca o noua lumina asupra indragitului scriitor american.

Eruditii se impart in doua tabere, atunci cand vine vorba despre intelegerea motivelor lui Twain cu privire la serioasa amanare a dezaluirii amintirilor sale. Unii pun aceasta decizie pe seama dorintei autorului de a vorbi liber despre chestiuni religioase si politice ale vremii. Altii sunt de parere ca trecerea timpului ar fi prevenit lezarea unora dintre prietenii lui Mark Twain prin cele scrise de el.

Sursa: Independent

DESCOPERA LUMEA IN CARE TRAIESTI!

CITESTE SI: