Home » D:News » Balul Bucurestiului Interbelic

Balul Bucurestiului Interbelic

Balul Bucurestiului Interbelic
Publicat: 06.05.2010
Foxtrot si charleston, rochii franjurate, palarii coborate pe frunte sau muzica anilor ’30 sunt doar o parte din ce veti putea incerca la Balul Bucurestiului Interbelic, organizat de Fundatia Calea Victoriei. Balul va avea loc pe 27 mai, incepand cu ora 20.00, la Cercul Militar National, in Salile Bizantina, Norvegiana si Gotica.

Evenimentul nu propune doar o placuta calatorie in timp sau un
prilej de socializare, ci mai ales o prezentare a istoriei bogate,
a frumusetii arhitecturale si a fermecatoarelor povesti din
Bucurestiul interbelic. La bal ne vom bucura de prezenta unor
personalitati culturale marcante, lectori si prieteni ai Fundatiei
care inteleg sa sprijine acest mesaj de promovare a patrimoniului
orasului. Pentru a intra mai usor in atmosfera perioadei
interbelice, invitatii sunt rugati sa poarte costumatie care sa
aminteasca de elegantele timpuri ale Bucurestiului de altadata.De
asemenea, Ansamblul Artistic al Armatei va intretine atmosfera
Balului cu muzica specifica perioadei interbelice, iar Cercul
Militar National va asigura variate feluri de mancare.

Programul artistic al evenimentului va cuprinde:
• muzica live din perioada interbelica (romaneasca si
internationala): foxtrot, charleston, tango si vals, precum si
inregistrari ale unor melodii celebre din anii 20-30;
• mic spectacol – cantece celebre din vechiul Bucuresti,
interpretate de un grup de absolvente ale UNATC Bucuresti
• dans – atmosfera va fi animata de catre coregrafi, dansatori
si actori care vor invita publicul sa incerce dansurile
vremii;
• proiectii cu imagini (fotografii vechi si noi, gravuri si
tablouri) din Bucuresti care sa atraga atentia asupra frumusetii si
patrimoniului arhitectonic valoros si variat al Capitalei.

Biletul pentru participare la bal este de 150
ron/persoana.
Deoarece locurile sunt limitate, participantii sunt rugati sa isi
trimita inscrierile la adresa: [email protected]
Evenimentul este organizat de Fundatia Calea Victoriei in
colaborare cu Cercul Militar National, sub egida Bancii Nationale a
Romaniei si a Ministerului Culturii si Patrimoniului National.
Printre partenerii evenimentului se numara: Bucurestii vechi si
noi, Art Historia si Salvati Bucurestiul.

Cercul Militar National este una dintre cladirile emblematice ale
orasului, un palat a carui istorie este strins legata de Calea
Victoriei, de perioada interbelica si de balurile din acea vreme.
Data a fost aleasa avind in vedere existenta in perioada
interbelica a lunii orasului Bucuresti (9 mai – 9 iunie), care
presupunea o serie de manifestari culturale si festivitati
desfasurate in capitala.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase