Ce au lasat astronautii pe Luna?

04 04. 2010, 00:00

Un aparat de fotografiat, ambalaje de plastic, incaltari, unelte pentru colectarea mostrelor de sol si chiar un instrument cu laser pentru masurarea distantei dintre Pamant si Luna - sunt obiecte lasate pe Luna de membrii celor 6 expeditii Apollo care au dus oameni pe satelitul natural al Pamantului (Apollo 11, 12, 14, 15, 16, 17).

Astronautii fusera instruiti sa abandoneze obiectele fara valoare foarte mare, pentru a face loc, in spatiul restrans din interiorul modulul lunar, mostrelor de sol si roci selenare.

Fondatorii asociatiei The Lunar Legacy Project, cu sediul la Universitatea din New Mexico, SUA, sunt preocupati de pastrarea acestor marturii ale istoriei explorarii spatiului cosmic; ei se tem ca transformarea Lunii intr-o destinatie turistica va duce la disparitia acestor vestigii, care ar putea fi luate de turisti ca "amintire".

Asociatia urmareste ca Luna sa fie inscrisa pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO (ceea ce implica un proces cuprinzator, de catalogare a obiectelor si de redactare a unor documente complexe), sperand ca, astfel, ea sa fie ferita de distrugerile provocate de turism.

Sursa: CBC

CITESTE SI: