Noul simbol al orasului New York este un magazin

24 03. 2010, 11:30

Astazi, noul simbol al Americii este asadar "Cubul" companiei Apple, un "store" pe Fifth Avenue din New York, care face vanzari de peste 350 milioane de dolari pe an, 315.000 dolari pe metru patrat, adica dublu fata de celebrul Tiffany. Cercetatorii de la Universitatea Cornell au trecut in revista 35 de milioane de fotografii din toata lumea, iar cladirea transparenta aflata la un pas de Central Park a reiesit a fi cel de-al cincilea "monument" cel mai fotografiat din New York.

Pacar ca este doar un magazin, si nu un "landmark", un monument, precum celelalte care-l preceda in top: Empire State Building, Times Square, Rockfeller Center si Grand Central Station. Liberty Islands cu Statuia Libertatii se afla de-abia pe locul al 7-lea, depasita chiar si de Columbus Circle, unde se afla turnurile gemene ale Time Warner Center, sediul CNN.

Topul Cornell mai cuprinde si monumentele cele mai fotografiate din restul lumii, dar nu exista prea multe surprize. La Paris, podiumul este ocupat de Tour Eiffel, Notre Dame si Louvre, la Roma de Colosseo, Vaticano si Pantheon, la Londra de Trafalgar Square, Tate Modern si Big Ben. Cubul companiei Apple ramane asadar singurul magazin inclus in aceasta "hit parade".
Sursa: La Repubblica

CITESTE SI: