Un fost bataus a devenit artist, in urma unei hemoragii cerebrale (FOTO)
McHugh, in varsta de 60 de ani, s-a aflat la un pas de moarte, dupa ce doua vase de sange i s-au spart in regiunea mielencefala (zona dorsala a creierului). Dar, dupa o saptamana de coma, barbatul s-a trezit cu o sete incontrolabila de a crea si a inceput sa scrie poezii, sa isi picteze peretii casei, sa sculpteze si sa graveze.
Doctorii sunt de parere ca subita pornire artistica este rezultatul
alterarii creierului lui McHugh. Schimbarile din lobii temporali ai
omului - responsabili cu intelegerea sensurilor - ar putea fi ceea
ce l-a transformat dintr-un simplu muncitor intr-un artist pasionat.
Isi petrece zilnic 18 ore cu decorarea peretilor, a tavanelor si
chiar a podelei locuintei sale. Pentru cineva care si-a trait o
parte din tinerete in institutii de reeducare, este o transformare
surprinzatoare. "Inainte, eram, intr-adevar, un om priceput la
toate. Puteam repara orice, dar nu am pictat niciodata si nici nu
am scris poezie", declara McHugh. In incercare de a impartasi
fiorul pe care il simte,
barbatul a deschis o galerie in Birkenheam, Merseyside, Marea
Britanie, pentru ca artistii amatori bolnavi sa isi poata expune
creatiile.
Cu ajutorul Consiliului de Servicii de Voluntariat din Birkenhead,
al Centrului Neuro Support din Liverpool si al altor figuri
comunitare, britanicul planuieste sa transforme o intreaga cladire
de pe Market Street, din Birkenhead, intr-un centru creativ. "Peste
200 de picturi ale mele sunt deja prezentate si, cu ajutor, vreau
sa ii incurajez si pe alti suferinzi cu dificultati sa
isi faca publice manifestarile artistice", a mai spus Tommy
McHugh.
Sursa:
Dailymail
CITESTE SI: