1,2 milioane de oameni mor, anual, in accidente rutiere
90% dintre decesele survenite din cauza accidentelor rutiere au loc in tarile in curs de dezvoltare, iar patru cincimi dintre cei ucisi in asemenea circumstante sunt persoane care nu se aflau in masini.
Raportul, intocmit pe baza cifrelor valabile pentru anul 2008, mai arata ca aproximativ 50 de milioane de oameni sunt raniti in astfel de accidente, iar multi dintre acestia raman cu infirmitati permanente.
Publicarea studiului - bazat pe statistici privind siguranta rutiera in 178 de tari - a coincis cu convocarea Adunarii Generale a Natiunilor Unite pentru a proclama urmatorii 10 ani drept "deceniul actiunilor pentru imbunatatirea sigurantei rutiere".
Organizatorii campaniilor din cadrul planului de actiune spera ca, gratie programului de masuri care urmeaza a fi adoptat, in urmatorii zece ani numarul deceselor determinate de accidente rutiere sa scada cu 50% - echivalentul a peste cinci milioane de vieti salvate.
Fara un astfel de efort, pana in 2030, accidentele rutiere ar putea deveni a cincea cauza de mortalitate in lume, dupa bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale, infectiile respiratorii si maladiile pulmonare.
Initiativa a luat nastere cu prilejul unei conferinte organizate in Rusia, cand sefilor de stat li s-a recomandat sa abordeze problema accidentelor rutiere ca si cum ar fi vorba despre o epidemie cu mortalitate ridicata.
Intentia OMS este de a convinge tarile lumii sa incurajeze transportul public, sa inaspreasca reglementarile privind limitele de viteza si sa creeze conditii pentru o deplasare mai sigura a pietonilor si biciclistilor de-a lungul soselelor.
Sursa: CBC
CITESTE SI:
- Aprindeti becurile pe sosele!
- Regiunile rurale - mai periculoase decat orasele, in privinta accidentelor rutiere
- PUMA - masina cu care nu poti avea nici un accident