Stramosii nostri au fost terorizati de crocodilul mancator de oameni

01 03. 2010, 12:53

Acest pradator, care a trait cu aproximativ 1,84 milioane de ani in urma, poseda o gura de mari proportii, ce il facea sa para mai masiv decat crocodilii zilelor noastre. Avea, de asemenea, proeminenti solzi cornosi triunghiulari, dispusi de-a lungul spinarii. Doua specii contemporane de crocodil, cubanez si siamez, prezina formatiuni protuberante similare. Masculii le intrebuinteaza in special in sezonul de imperechere, pentru a "epata".

In 2007, la Olduvai Gorge din Serengeti, Tanzania, cercetatorii au descoperit ramasitele unui schelet si ale unui craniu apartinand crocodilului din trecut. De asemenea, osemintele fosile ale unui brat si unui picior, provenind de la cel putin doi hominizi, dezgropate tot in Olduvai, poarta semne de dinti de crocodil si provin cam din aceeasi perioada in care a trait nou-gasita carnivora solzoasa, fiind descoperite pe o raza de 100 de metri de la locul scheletului reptilei.

"Nu pot garanta ca acesti crocodili devorau oameni, dar cu siguranta ii atacau. Trebuia ca stramosii nostri sa fie foarte precauti in apropierea apei, deoarece malurie din Olduvai Gorge puteau fi foarte periculoase", declara paleontologul Christopher Brochu, de la Universitatea din Iowa.

Crocodilii ar fi putut reprezenta niste pradatori comuni pentru hominizi, noteaza cercetatorii. Cei mai mari puteau fi capabili sa ii consume in intregime pe stramosii omului, nelasand nicio urma. Aceasta specie era probabil la fel de mare precum crocodilul de Nil modern, unul dintre cei mai mari crocodilieni ai zilelor noastre, cu o lungime de peste sase metri. Ceea ce trebuie sa intelegem este ca desi acesti crocodili nu erau neaparat mai mari decat cei pe care ii vedem astazi, hominizii erau mai mici decat noi; asadar, prin comparatie, reptilele erau mai mari.

"Crocodilii au reputatia unor fosile vii care nu s-au schimbat in timp, ceea ce este gresit. Daca ne intoarcem in trecut cu 5 pana la 15 milioane de ani, o sa vedem ca existau mai multe specii de crocodili decat acum, iar prezumtia generala ca odata ce am intrat in Cuaternar, perioada erelor glaciare, diversitatea lor s-a diminuat, este tot o eroare. Aceasta fosila a existat in Cuaternar, indicand ca diversitatea crocodililor a ramas oarecum mai ridicata decat se credea", a adaugat profesorul Brochu.

Sursa: Livescience

CITESTE SI: