Atelier de Flamenco cu Raluca Popa

08 02. 2010, 12:27

Ce este flamenco? Un acord fierbinte de chitara … fosnetul unei fuste lungi care pare a avea viata proprie … o privire intensa … un strop de transpiratie pe obraz … brate ce para fi aripi … ritmul frenetic al unui pantof neobosit … un strigat de bucurie sau un cantec de jale. Toate acestea si mult mai mult decat atat. Flamenco este energie eliberata prin intermediul corpului. Este o manifestare exterioara a celor mai intense simtiri launtrice, o modalitate de a povesti - un stil de viata. Va invit la acest curs pentru a va gasi propria dumneavoastra modalitate de exprimare prin intermediul dansului, al corpului … dar mai ales pentru a descoperi placerea dansului si beneficiile pe care acesta le aduce spiritului.

Cursul va contine o introducere in lumea dansului flamenco (inclusiv vizionare de filme), invatarea masurii muzicale de 12 timpi, batai de palme si picioare, tehnica bratelor, tehnica cu evantaiul si "sevillanas" (tip de dans flamenco nascut in Sevillia). Atelierul va culmina cu o coregrafie ce va contine toate elementele acumulate pe parcursul celor 10 sedinte. Raluca Popa este coregraf, absolventa a Universitatii de Teatru si Film "I.L. Caragiale". Dansator al Teatrului National de Opereta "Ion Dacian", Bucuresti. A sustinut cursuri de flameco in diverse scoli de dans din Italia. A participat la numeroase proiecte si spectacole de dans contemporan, clasic, folk si flamenco. In 2007 a participat la workshopul de flamenco impreuna cu Monica Cano si Ivan Elias Gongora, dansatori in Compania Joachim Cortez si Compania Gabriel Garcia Marquez.

Durata curs: 10 ateliere
Frecventa: saptaminal, luni - h 18:30-20:00
Cost curs: 375 ron - adulti / 300 ron - elevi, studenti
Loc desfasurare: Body Fly Gim, Str Parintele Galeriu, nr 14-16 (fosta Venerei)
Data incepere: 15 februarie, virsta: min 16 ani
grupa - max 20 persoane
Inscriere la - contact@victoriei.ro