Home » D:News » Tesuturile umane vor fi “scoase la imprimanta”

Tesuturile umane vor fi “scoase la imprimanta”

Tesuturile umane vor fi “scoase la imprimanta”
Publicat: 04.01.2010
Prima bio-imprimanta 3-D, capabila sa printeze tesuturi, a fost construita de o firma americana.

Firma Invetech a livrat primul dispozitiv de acest tip companiei
Organovo, cea care a dezvoltat tehnologia bio-printingului.

Cu ajutorul acestei tehnologii si al aparaturii performante
asociate ei, a devenit posibil un proces care, pana in urma cu
cativa ani, parea inca de domeniul SF: construirea, celula cu
celula, a unor portiuni de tesut uman.

Bio-imprimanta 3-D reprezinta o platforma foarte flexibila,
putand fi utilizata pentru numeroase tipuri de celule si tesuturi.
Un software special permite inginerilor sa construiasca un model
tridimensional al structurii tisulare prevazute a fi reconstituita,
dupa care tesutul este construit efectiv, celula cu celula, cu
ajutorul unor dispozitive automate, calibrate extrem de precis, cu
ajutorul laserilor.

Intrand in dotarea laboratoarelor de cercetari profilate pe
cultura celulelor si a tesuturilor, bio-imprimantele 3-D vor
accelera dezvoltarea unei noi ramuri a medicinii – asa-numita
medicina regenerativa.

Peste cativa ani, ele ar putea furniza chirurgilor tesuturi „la
comanda”, pentru inlocuirea unor portiuni distruse sau iremediabil
afectate ale pielii sau ale unor organe interne.

Sursa: Top News

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase