Masinaria iti pregateste un mic dejun complet!

28 10. 2009, 12:54

Masinaria, lunga de 13 metri, ocupa un perete intreg dar, odata pusa in miscare, dupa ce - ca in filme! - paraie, huruie si scrasneste timp de cateva minute, iti serveste un mic dejun bogat si consistent, cu oua prajite, cafea, suc de fructe si paine unsa cu unt si gem.

Autorii proiectului, Yuri Suzuki - designer de origine japoneza care studiaza la Londra - si Masa Kimura, au avut drept sursa de inspiratie filmele hollywoodiene.

Masinaria a fost construita la centrul de expozitii Platform 21 din Amsterdam, Olanda, unde cei doi proiectanti au beneficiat de contributia a numerosi alti participanti - designeri sau nu -, entuziasmati de proiect si dornici sa dea o mana de ajutor la asamblarea, testarea si reglarea instalatiei.

Multe dintre piese au fost improvizate din diverse ustensile; altele au fost cumparate ieftin, ca piese de masini la mana a doua, astfel incat costul instalatiei n-a depasit 1000 euro.

Yuri Suzuki, care spune ca isi vede creatia - masina care prepara micul dejun - ca pe "un simbol al inceputului" (de vreme ce e masa cu care iti incepi ziua) doreste sa o expuna, in urmatoarele luni, in mai multe orase mari ale lumii.

Sursa: Mail Online

CITESTE SI: