Introducere in design interior, un atelier cu designerul Irina Neacsu
Prin Design Interior intelegem nu doar alaturarea fericita a unor piese de mobilier intr-un spatiu ce se vrea a fi functional, modern si frumos, ci mergem putin mai departe, prin a intelege in primul rand istoria acestui fenomen. Vom afla asadar cum locuiau oamenii pe vremuri, vom invata sa recunoastem stiluri de mobilier, vom invata despre designeri celebrii si vom auzi povestea celor mai faimoase scaune, mese, fotolii si canapele. Dupa ceva povesti si istorie, vom reveni apoi in timpurile noastre si vom vorbi despre stiluri contemporane si despre aspecte cat se poate de tehnice si de utile in ceea ce priveste ergonomia si alegerea finisajelor potrivite. Finalul cursului consta in doua exercitii practice. Cursul se va desfasura in ateliere de cate 2 ore, dintre care 4 teoretice si 2 practice. Atelierele teoretice vor fi sustinute cu imagini si studii de caz. Exercitiile (din ultimele doua ateliere) vor avea la baza un cadru grafic prestabilit (prezentarea in plan si perspectiva a unei camere), asupra caruia cursantii vor interveni cu elemente de design, creandu-si fiecare o amenajare personalizata. Interventia se face prin colaj si desen, iar elementele vor exista deja gata taiate si pregatite (ferestre, usi, pereti, piese de mobilier, decoratiuni, texturi etc). In urma bazei teoretice, fiecare cursant isi va alege un stil pe care doreste sa il expuna prin exercitiul sau de amenajare - impreuna vom alege cele mai potrivite elemente si culori si le vom pozitiona in cea mai buna maniera, pentru a crea un spatiu functional si estetic unitar.
Temele atelierelor:
1. Scurta istorie a decorarii spatiilor interioare si stiluri de mobilier pana la sfarsitul secolului 18 - Antichitate, Ev Mediu, Renastere, Baroc
2. Scurta istorie a designului interior si stiluri de mobilier in secolele 19 si 20 - Neoclasicim, Arts&Crafts, Art Nouveau, Modernism
3. Casa si amenajarea in stiluri universal recunoscute
- Design scandinav
- Interiorul mediteranean
- Provence si casa de la tara
- Stilul indian si japonez
- Cuibul urban si viata in marile metropole
4. Locuri de tranzit - hotelul, barul, cafeneaua, restaurantul, magazinul
5. Principii de ergonomie si de estetica
- Dimensiuni si amplasament
- Culoare
- Materiale si finisaje
6. Exercitiu – amenajare de living si spatiu de luat masa
7. Exercitiu – amenajare de camera de copii sau tineret
Durata curs: 7 ateliere
Frecventa: saptaminal, marti
Cost curs: 250 ron/elevi, studenti - 190 ron (inclusiv materiale de lucru)
Data incepere: 22 septembrie, 19:00
Inscrieri la contact@victoriei.ro