In premiera: savantii chinezi au obtinut soareci fertili din celule ale pielii!
Oamenii de stiinta de la Institutul de Genetic Medicala al Universitatii Jioa Tong din Shanghai au anuntat ca au obtinut soareci viabili si fertili pornind de la celule dermice pluripotente, reprogramate genetic pentru a se comporta precum celulele stem embrionare.
Soarecii astfel obtinuti au ajuns la maturitate si s-au reprodus, demonstrand ca organismul lor functioneaza normal. Un articol cuprinzand detalii asupra experimentelor urmeaza sa fie publicat in prestigioasa revista stiintifica Nature.
Independent, un alt grup de cercetatori chinezi a anuntat, in revista Cell Stem Cell, ca a obtinut soareci in urma unor experimente implicand reprogramarea celuleleor pluripotente din piele.
Celulele stem embrionare au o capacitate unica - aceea de a putea da nastere oricarui tip de tesut si organ din organismul animal. Insa aceste celule sunt dificil de obtinut si necesita utilizarea unor embrioni. Reprogramarea unor celule pluripotente din piele este o cale alternativa, posibil mai eficienta, pentru a obtine tesuturi, organe si chiar organisme intregi, cum e cazul sorecilor obtinuti de savantii chinezi.
Celulele dermice pluripotente reprogramate au fost obtinute in urma unor experimente realizate in 2006 si 2007 la Univeristatea din Kyoto, Japonia, de catre dr. Shinya Yamanka; acesta a introdus in celule 4 gene datorita carora celulele pluripotente din piele dobandeau aceleasi proprietati ca si celulele stem embrionare. Astfel, erau eliminate controversele etice legate de utilizarea in experimente a celulelor prelevate de la embrioni.
Dar, pana in prezent, nu se demonstrase ca aceste celule dermice modificate puteau functiona cu adevarat la fel ca si celulele stem embrionare. Experimentele savantilor chinezi au confirmat ca acest fapt este posibil.
Desi experimentele ridica probleme etice privind posibilitatea de a obtine, in viitor, organisme clonate (inclusiv umane) pornind de la celule dermice reprogramate genetic, cercetatorii chinezi de la Universitatea din Shanghai au respins ideea, preferand sa scoata in evidenta latura pozitiva a acestor experimente. Ei spera ca, in viitor, sa se obtina tesuturi si organe pentru transplanturi, utilizand propriile celule ale pacientului, reprogramate corespunzator. Prof Zeng, seful echipei de geneticieni, a declarat ca nu ar fi etic ca aceste celule reprogramate sa fie utilizate in reproducerea umana si sa ca este important ca in stiinta sa existe limite etice.
Alti cercetatori subliniaza ca mai sunt inca foarte multe multe lucruri de aflat despre comportamentul acestor celule reprogramate si despre modul in care vor evolua organismele provernite din ele. Profesorul Andrew Elefanty, de la Monash Immunology and Stem Cell Laboratories din Melbourne, Australia, a amintit ca reprogramarea celulelor se face prin introducerea in ele a unor noi gene cu ajutorul unor virusuri, despre care se stie ca in anumite cazuri, pot predispune la aparitia tumorilor.
Sursa: ABC
CITESTE SI: