Lacul ucigas a produs peste 1700 de victime

31 03. 2009, 13:35

Totul a inceput in data de 21 august 1986, atunci cand localnicii din satul Nyos aflat in apropierea lacului cu acelasi nume, au fost alarmati de un zgomot puternic venit din interiorul apelor si de un puternic cutremur de pamant. Aproape instantaneu, o tromba de apa a tasnit din mijlocul lacului si din acesta s-a ivit un urias nor alb cu o lungime de peste 100 de metri, dupa cum sustin martorii oculari. Imediat dupa acest episod, animalele si oamenii au inceput brusc sa isi piarda cunostinta. Pe o raza de aproximativ 25 de kilometri, nimeni nu a rezistat atacului misteriosului nor, iar dinte sutele de persoane afectate, doar cateva si-au mai revenit la viata.

Norul a disparut dupa aproximativ 2 zile, lasand in urma aproximativ 1700 de victime umane si mii de animale moarte. Ca un sumbru exemplu, din satele Nyos si Kam, primele localitati atinse de norul ucigas, doar patru persoane au supravietuit. De atunci lacul si-a schimbat aspectul, apele odinioara albastre devenind intunecate si pline de plante moarte, un aspect sinistru care sustine numele de „lac al mortii” dat de localnici lacului Nyos.



Oamenii de stiinta nu au ajuns nici astazi la un consens in ceea ce priveste originile dezastrului. Este cert insa ca norul a fost format in mare parte de dioxod de carbon cu o concentratie extrem de mare. Acesta este letal atunci cand o persoana inhaleaza mai mult de 15 procente de CO2, moartea survenind in numai cateva minute. In rarele cazuri in care victima inhaleaza mai putin de 15 procente de CO2, gazul produce doar pierderea cunostintei. Cel mai probabil, dioxidul de carbon a fost eliberat in aer de o eruptie vulcanica, eruptie ce a dus la prabusirea unei parti a lacului intr-o uriasa caverna plina cu gaz. Lacul Nyos continua sa emane dioxid de carbon chiar si dupa 23 de ani de la producerea catastrofei iar in jurul sau, sansele de supravietuire fara un echipament adecvat sunt inca extrem de mici.

Sursa: HowStuffWorks

CITESTE SI: