Ce copac o fi asta?

02 03. 2009, 12:30

Britanicii sunt recunoscuti ca o natiune iubitoare de plante si de animale, iar in Marea Britanie ocrotirea naturii, de la politici guvernamentale pana la actiuni ale unor mici, dar entuziaste grupari ecologiste, este la ordinea zilei. Totusi, un studiu recent a aratat ca surprinzator de multi britanici nu pot recunoaste nici cele mai obisnuite specii de arbori indigeni, desi acestea fac parte de milenii din peisajul insulelor britanice.
Din cei 250 de adulti care au participat la studiu, 5% n-au reusit sa numesca nici macar o singura specie de copac. Participantilor le-au fost aratate fotografii ale unor arbori obisnuti, frecvent intalniti, cerandu-li-se sa-i identifice. Cel mai usor de recunoscut s-a dovedit stejarul, identificat corect de 67% dintre cei intervievati. Surprinzator, doar 31% au recunoscut castanul, desi probabil toti britanicii s-au jucat cu castane in copilarie. Doar 40% au recunoscut mesteacanul si fagul si numai 5% alunul. Oamenii mai in varsta cunosc copacii mult mai bine decat cei tineri, dar specialistii au constatat cu ingrijorare ca aceste cunostinte nu sunt transmise in suficienta masura generatiilor tinere: 70% dintre parinti au recunoscut ca nu si-au invatat copiii nimic in acesta privinta si nici nu s-au interesat daca micutii au invatat la scoala ceva pe acesta tema.

Sursa: Mail Online
 

CITESTE SI: