Plantele aveau varste cuprinse intre 35 si 70 de ani si erau inalte de 1,5-2 m. In magazinele specializate, pretul unui asemenea cactus poate ajunge la 2.000 USD. Cactusii saguaro (Carnegiea gigantea) sunt plante caracteristice desertului Sonora, care se intinde in sud-vestul SUA si nord-vestul Mexicului. In Parcul National Saguaro se gasesc peste 1.300.000 de astfel de cactusi, dintre care unii depasesc 12 metri inaltime. Pentru a opri furturile, paznicii parcului planuiesc sa implanteze in cactusi cipuri electronice, astfel incat sa poata scana plantele suspecte din magazine, pentru a afla daca au fost furate. Pare o metoda extrema, dar e justificata de faptul ca furtul plantelor din rezervatii a devenit o problema in sudul Statelor Unite: in Palm Desert, in statul California, hotii au furat, in ultimele 6 luni, 50 de cactusi si agave de mari dimensiuni, facand o paguba de 20.000 de dolari.
Sursa: Popular Science