Cum recunoastem CD-urile pirat?
Nu se poate face intotdeauna diferentierea intre un produs original si o copie, atunci cand este vorba de discuri pentru computer. Ochiului liber, si mai ales neexperimentat, exemplarele celor doua categorii ii par de cele mai multe ori identice. Pana de curand, era nevoie de expertiza unui specialist pentru a detecta natura unui astfel de suport de stocare a informatiilor, dar se pare ca aceasta nu mai este necesara. Cinci specialisti in fizica optica de la Universitatea Spaiola din Granada cred ca au descoperit o metoda mult mai simpla si mai eficienta. Cheia o reprezinta difractia luminii din suprafetele reflectorizante ale discurilor. Aceasta se manifesta diferit, datorita diferentelor structurale dintre discurile originale si cele copiate dupa ele. Astfel, atunci cand un fascicol laser se elibereaza spre suprafata reflectorizanta a unui disc, diferenta devine imediat clara. Pe suprafata unui disc manufacturat, original, lumina apare ca un mic punct pe o suprafata alba. Pe o copie insa, punctul este mai mare si este acompaniat de doua linii paralele, formate deasupra si dedesubtul sau. In numarul din acest an al publicatiei American Journal of Physics, cercetatorii descriu testarea acestei tehnici pe mai mult de 100 de CD-uri di DVD-uri de diferite marci si continuturi. “Metoda este complet viabila”, sustine co-autorul Javier Hernandez-Andres.
Sursa: Science Now