De ce ne privesc icoanele? – un atelier cu Andrei Gaitanaru

Ce vedem atunci cand privim o icoana? Care este relatia pe care icoana o instituie cu cel care o priveste? Sunt icoanele facute pentru a fi privite sau pentru a intoarce privirea celui care le are in vedere?
Incepand cu primele secole ale crestinismului, icoana a primit statutul de suport care, alaturi de lectura Bibliei si a Noului Testament, prilejuia dialogul cu invizibilul. Pentru a face posibila aceasta Intalnire, icoana cere o maxima tansparenta semantica, astfel incat intalnirea dintre om si Dumnezeu sa nu fie ingreunata de conotatii simbolice auxiliare sau de tehnicile picturale ale pacalirii ochiului.
Insa, in pofida austeritatii simbolice si tehnice, desi icoana trimite catre un fapt istoric sau biblic precis, sensul pe care ea il actualizeaza este delimitat fara a fi vreodata complet descoperit. Ca atare, reprezentarea iconografica ofera invitatia de a parcurge un perpetuu drum interogativ si un neIncetat itinerariu al privirii.

Va invit de aceea sa descoperim de ce icoana nu este o simpla fixare grafica a misterului divin, ci este o paradoxala prezentare a invizibilului, prin intermediul dinamismului privirii, al culorii, al gesturilor si al rugaciunii.
Iata temele celor 9 ateliere:

1.    Cum s-a nascut icoana? Ce a facut posibila aparitia icoanei intr-un spatiu cultural si spiritual dominat de curente profund divergente: pe de o parte, interdictia iudaica a reprezentarii divinitatii, pe de alta parte, expansiva portretristica romana si obiceiul grecesc al inchinarii la idoli? Ce reprezinta icoana? Disputa dintre iconoclasti si iconoduli. Argumentul castigator: fundamentul hristologic al icoanei.
2.    Tipurile interpretarii In teologia patristica: interpretarea literala, interpretarea morala si interpretarea spirituala, alegorica. Cele trei tipuri de interpretare aplicate lecturii icoanei. Statutul alegoriei si a simbolului in iconografie. Cum reprezinta icoana? Simbolul ca modalitate de realizare a picturii: pierderea perspectivei, simplificarea trasaturilor. “Exceptia” redarii prin simbol a imaginarului indumnezeirii – aurele, mandorla si octogonul. Lectura spirituala ca perpetua adancire in taina dumnezeirii. Icoana instituita ca intermediar, ca mediu. Cele doua priviri care se intalnesc pe suprafata icoanei. de o parte si de alta a acesteia.
3.    Icoana “Rugului Aprins (Nascatoarea de Dumnezeu)”: reprezentare emblematica pentru intelegerea statutului icoanei din perspectiva medierii intre om si Dumnezeu. Icoana si rugaciune.
4.    Icoana “Schimbarii la Fata” – argumentul iconografic al privirii din spatele icoanei.
5.    Icoana si itineranta spirituala: Icoana “Fiul ratacitor”; Episodul drumului catre Emaus.
6.    Antinomiile expresiei teologice: oximoronul. Paradoxul in iconografie. Icoana “Pogorarii la iad”. Icoana “Sfintelor Mironositelor la Mormant”.
7.    Erorile iconografice. De la icoana tricefala a Sfintei Treimi (reprezentativa pentru erezia sabelianismului din secolul II), la icoana cu ceas si beculete (secolul XXI).
8.    Iconografia spatiului liturgic. Iconostasul si pictura murala din pronaos, naos si altar.
9.    Cum distingem Intre icoana si pictura?  Icoana ca opera deschisa.

Andrei Gaitanaru este absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o Lucrare de Diploma intitulata “Dublul discurs apofatic”. A absolvit programul de masterat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o dizertatie intitulata “De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine In cadrul Corpusului Areopagitic”. Este doctorand al programului de studii doctorale al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, Inscris cu o teza intitulata „Problema relatiei dintre rostire alegorica si discurs filosofic In teologia bizantina”.