Un nou car de lupta trac, descoperit in Bulgaria

24 11. 2008, 13:08

“Carul cu patru roti, ornamentat cu migala, dateaza de la sfarsitul celui de-al doilea secol din era noastra”, a declarat Veselin Ignatov, arheologul sef al sitului aflat in apropierea satului Karanovo, in sud-estul Bulgariei. Vehicolul, ale carui roti masoara in diametru 1,2 metri, a fost descoperit in timpul lucrarilor de excavare din cadrul unui lacas funerar, care se presupune ca apartine unui bogat aristrocat trac, inmormantat impreuna cu bunurile sale. Echipa a scos la suprafata obiecte bine conservate din piele si lemn, probabil hamul cailor. Fosilele acestora au fost dezgropate in apropiere.

Cea mai mare problema cu care se confrunta arheologii bulgari sunt hotii aflati in cautarea unor surse facile de venit. In luna august a acestui an, un alt car a fost descoperit pe teritoriul Bulgariei, iar la acel moment Daniela Agre, arheolog in cadrul Academiei Bulgare de Stiinte a declarat ca este pentru prima data cand un astfel de artefact este descoperit in intregime. Aceasta a adaugat ca anterior, au fost gasite doar parti componente, din cauza hotilor care pradeaza siturile arheologice. Arheologii bulgari se declara depasiti de situatie, deoarece in cele mai multe cazuri, hotii au echipamente mai bune decat cele pe care le poseda oamenii de stiinta. Pe teritoriul Bulgariei se afla in jur de 10 000 de situri tracice.

Sursa: Discovery