Avem tehnologia pentru a descoperi noi Pamanturi
Pana in prezent, peste 200 de planete au fost descoperite de catre cercetatori din lumea intreaga. Din pacate, multe dintre ele sunt gazoase sau au temperaturi extreme. Cu toate acestea, avansul tehnologic le permite astronautilor sa studieze exoplanetele de mici dimensiuni, asemanatoare Terrei, care se afla in apropierea unor stele indepartate. Astronomii de la sase centre importante, inclusiv NASA, Harvard si Universitatea Colorado, sunt de acord ca astfel de corpuri ceresti sunt ideale pentru aparitia unor forme de viata.
In ultimii ani, o echipa formata din cercetatori anglo-australieni a reusit sa identifice peste 37 de planete solide care prezinta o posibilitate ridicata pentru dezvoltarea vietii.
„Una din cerintele esentiale pentru existenta vietii extraterestre este prezenta apei, iar cele mai bune locuri in care trebuie sa cautam sunt cele aflate in asa numita „zona locuibila”. O astfel de zona este cea care, prin distanta planetei fata de Soarele ei, ii permite acesteia sa pastreze apa in stare lichida fara a se evapora sau fara a ingheta permanent”, afirma acelasi Dr. Latham
Sursa:DailyGalaxy