Combaterea HIV si prevenirea cancerului de col uterin, premiate cu Nobel
“Cei trei laureati au descoperit doua noi virusuri de mare importanta, iar rezultatul a dus la imbunatatirea sanatatii globale”, a spus Jan Andersson, un membru al Organizatiei Nobel, de la Institutul Karolinska, din Suedia.
Jumatate din suma totala de 10 milioane de coroane suedeze (800.000 lire sterline) i-a fost oferita lui Harald zur Hausen, din Germania, pentru descoperirea virusului Papiloma Uman, care declanseaza cancerul de col uterin. Barbatul, in varsta de 72 de ani s-a opus dogmei curente din anii ‘70, cand a sugerat ca HPV este cauza principala a cancerului de col uterin. Descoperirea sa a condus la crearea de vaccinuri impotriva virusului Papiloma Uman de tipul 16 si 18 care, impreuna, produc aproximativ 70 la suta din cazurile de cancer de col. Marea Britanie a introdus de curand un program de imunizare impotriva virusului la adolescente.
Francoise Barre-Sinoussi, de 61 de ani si Luc Montagnier, de 72 de ani, amandoi din Franta, au primit cate un sfert din suma de 10 milioane de coroane suedeze, pentru descoperirea virusului HIV.
Studiile efectuate de ei in anii ‘80 i-au ajutat pe cercetatori sa inteleaga mai bine biologia SIDA, conducand la tratamente cu medicamente anti-virale. A dus, de asemenea, la mijloace de diagnosticare a celor infectati si la identificarea virusului HIV in sange.Perechea de cercetatori a descoperit ca retro-virusul, cunoscut acum ca HIV, nu stimuleaza cresterea necontrolata a celulelor, asa cum fac cele mai multe retro-virusuri. In schimb, modifica activitatea celulara, pentru replicare si mediaza fuziunea celulara a limfocitelor de tip T. Asta a aratat, in parte, cum HIV afecteaza sistemul imunitar, celulele T fiind esentiale pentru imunitatea organismului.
Organizatia Mondiala de Sanatate estimeaza ca 33 de milioane de oameni din intreaga lume sunt, in prezent, infectati cu HIV si, de asemenea, ca 25 de milioane de indivizi au murit de HIV, din anul 1981, cand s-a declansat pandemia.
Medicina este, in mod traditional, prima ramura a stiintei, premiata cu Nobel in fiecare an. Premiile pentru Fizica, Chimie, Literatura, Pace si Economie, vor fi acordate in cursul saptamanii viitoare.
Sursa: DailyMail