Cursul pe care il propunem este preponderant practic, o oportunitate pentru cei care doresc sa se exprime prin culori si desen si sa se apropie de o tehnica traditionala plina de ingeniozitate. Subiectul cursului este icoana pe sticla – din ce in ce mai apreciata de un secol incoace – atat de catre artisti cat si de catre oamenii de cultura in general.
Nu ne vom opri doar la tehnica icoanei pe sticla ci vom incerca sa intelegem motivele aparitiei acestei picturi, stilul ei unic si sa ne apropiem de atmosfera satului si a graiului popular prin imagini – fotografii vechi – si texte. In icoanele artistilor anonimi noi vom cauta si vom regasi insasi icoana sufletului lor.
Si in final fiecare cursant va putea crea propria lui icoana pe sticla, tinind seama de traditie dar adaugind cu curaj si imaginatie propria amprenta.
Planul celor 10 ateliere:
• incursiune in istoria icoanei pe sticla; inceputurile icoanei pe sticla, diferentele stilistice in functie de zona geografica, temele iconografice frecvent intalnite
• prezentarea tehnicii si a materialelor de lucru; alegera modelelor pentru lucru si comentarea lor
• exercitii de desen; realizarea desenului pe foia de calc (izvodul)
• copierea desenului pe sticla
• fixarea desenului si pictarea detaliilor
• 6 – 8 prepararea culorilor si pictarea zonelor mari, ,,umplutura”
• 9 – 10 pictarea ramelor si fixarea icoanei in rama
Alina Dumitrascu detine Master in Arte Vizuale, secţia Pictură, clasa profesorului Marin Gherasim, Universitatea de Arte, Bucureşti. A absolvit Universitatea de Arte Bucureşti, Facultatea de Istoria şi teoria artei, secţia Conservarea şi restaurarea operei de artă. A participat la numeroase expozitii, multe dintre ele la Muzeul Taranului Roman si a efectuat practica de restaurare la manastiri din nordul Moldovei.