Crocodilii australieni, inculpati intr-un caz de disparitie
Cum zona este recunoscuta pentru crocodilii care o frecventeaza, rangerii locali banuiesc ca barbatul a fost victima unui atac al acestora. “Suspectul” principal este crocodilul urias, de 800 de kilograme si 6 metri lungime, botezat Charlie, despre care padurarii cred ca l-a atacat si ucis pe Booker.
James Newman, directorul regional al Agentiei de Mediu locale declara ca un crocodil masiv a fost reperat in amonte de zona cu crabi, iar altul, la numai 10 metri distanta. Si banuieste ca, daca a existat un atac, atunci el nu a fost lansat de Charlie, deoarece acesta este stiut ca un animal “timid si docil”.Localnicii se intreaba ce face totusi Charlie atunci cand este infometat.
Doamna Booker, sotia celui disparut, a solicitat cercetarea serioasa a cazului, atunci cand a gasit navodul de crabi taiat si urme de gheare de crocodil pe mal, in jurul orei 10 dimineata, la locul unde stia ca s-a dus barbatul sau.
Cazul a fost investigat si de politie, care a cautat urme ce ar fi oferit dovada incontestabila a faptului ca domnul Booker a fost ucis de un crocodil, dar chiar si dupa interventia autoritatilor, scenariul ramane, momentan, doar o presupunere.
Sursa: DailyTelegraph