Distrugerea padurii amazoniene se accelereaza
Ministrul brazilian al Mediului, Carlos Minc, declara ca raportul nu este decat o strategie elaborata a partidelor din opozitie, data fiind apropierea alegerilor locale, strategie prin care potentialii primari spera sa atraga voturile alegatorilor. Pe de alta parte, acesta recunoste ca un numar destul de mare de aprobari pentru defrisari in jungla amazoniana au fost eliberate, totul pe fondul scumpirii pretului la alimente pe plan international si pe necesitatea de a largi zonele destinate agriculturii si cresterii animalelor.
„Atunci cand exista alegeri locale sau prezidentiale, autoritatile nu sunt interesate sa inaspreasca legile. Cu toate acestea, guvernul ar trebui sa isi faca treaba, indiferent de consecintele alegerilor. Este evident, insa, ca scumpirea alimentelor da mana libera companiilor care se ocupa cu taierea padurilor”, sustine Paulo Adario, membru al organizatiei Greenpeace in Brazilia.
Distrugerile din padurea amazoniana au crescut cu 228 de procente in luna august, comparativ cu luna iulie a acestui an. Aproximativ 756 de kilometri patrati de padure au fost distrusi in ultima luna a verii, fata de 230 de kilometri patrati din anul 2007. Oficialitatile recunosc faptul ca distrugerile pot fi mult mai mari, mai ales ca fotografiile realizate prin satelit nu arata decat doua treimi din jungla amazoniana, restul padurilor fiind complet acoperit de nori.
Sursa:CNN