Un nou caz Poltergeist face valva in Marea Britanie
Anwar Rashid a declarat stupefiat cum, la putin timp dupa achizitionarea impunatoarei cladiri, sotia si cei patru copii ai sai au inceput sa auda tipete puternice pe holuri. Un alt fenomen straniu a fost cel a vocilor care se auzeau in camerele casei si al loviturilor puternice din pereti. Descoperirea unor urme de sange pe patura din camera celui mai mic dintre copii a fost, insa, picatura care a umplut paharul pentru familia milionarului.
„Nu am crezut niciodata ca astfel de fenomene pot exista. Acesta a fost si motivul pentru care nu am dat crezare zvonurilor atunci cand am cumparat casa. La scurt timp, insa, ne-am simtit ca personajele din filmul „The Others”. Se pare ca entitatile din cladire nu ne vroiau aici, iar noi nu puteam face nimic pentru ca nu le vedeam. In chiar prima zi in care ne-am mutat aici, am auzit ciocanituri in perete si o voce de barbat a intrebat daca se afla cineva in camera. Peste numai cateva minute, experienta s-a repetat si asta in ciuda faptului ca toate ferestrele si usile erau bine inchise si nimeni nu putea patrunde in cladire.”. declara Rashid.
„Una dintre cele mai terifiante experiente a fost cea in care am vazut-o pe fiica noastra cea mare uitandu-se la televizor, in sufragerie, in jurul orei 5 dimineata. Am strigat-o, dar nu ne-a raspuns. Am simtit ca se intampla ceva ciudat si am urcat in camera ei. Atunci am vazut ca, de fapt, fiica noastra dormea iar in fata televizorului nu se mai afla nimeni”, sustine sotia milionarului indian.
Fenomenul caselor bantuite este unul celebru in Marea Britanie in ciuda oricarei explicatii venite din partea oamenilor de stiinta.
Sursa:SkyNews