Vanturile neobisnuite de pe Venus, monitorizate de pe Pamant
Astronomii au reusit, cu ajutorul unui nou instrument denumit Venus Express Infrared Thermal Imaging Spectrometer, care urmareste miscarile vizibile ale norilor, sa descifreze inca unul dintre misterele planetei invecinate.
Venus Express a monitorizat miscarile norilor din emisfera sudica a planetei, reusind in acelasi timp sa detecteze prezenta unor uragane uriase la cei doi poli ai planetei.
“Urmarirea acestor miscari pe o perioada lunga de timp ne va permite sa ne facem o idee despre viteza vanturilor care imping norii si a variatiei acestora.”, a declarat Agustin Sanchez-Lavega, cercetator la Universitatea Pais Vasco, din Bilbao, Spania.
Echipa acestuia a urmarit 625 de nori la o altitudine de 66 de kilometri, 662 de nori la aproximativ 61 de kilometri si 932 de nori aflati la o inaltime de 45 pana la 47 de kilometri. In urma observatiilor efectuate, cercetatorii au putut aproxima ca viteza vanturilor pe Venus variaza de la 370 km/h la 66 de kilometri altitudine pana la 210 km/h la 45 de kilometri altitudine.
Aceste masuratori sunt o premiera in lumea astronomica si sunt de natura sa ofere oamenilor de stiinta mai multe informatii despre sistemul complex al climei de pe Venus.
Sursa: Live Science