Resursele de apa ale Terrei vor fi rationalizate

24 06. 2008, 13:05

„Lumea se confrunta cu o migratie nemaintalnita a oamenilor de la sate catre centrele urbane. Este o migratie care o depaseste chiar si pe cea a europenilor in America de Nord din secolul al XVIII-lea. Pana la finalul anului 2008, pentru prima data in istorie, mai mult de jumatate din populatia planetei va locui in orase, iar migratia cea mai mare se intalneste in tarile in curs de dezvoltare, in special in cele din Asia”, declara Tony Tan, presedinte al Singapore's National Research Foundation.

Specialistii anunta ca pana in 2030, circa 80% din populatia Terrei va locui in orase. Aceasta schimbare va avea insa efecte negative asupra sistemului de transporturi, asupra constructiei de cladiri si a apropvizionarii cu apa, unul dintre principalii factori de risc constituindu-l conditiile precare de igiena.

Fostul premier al Japoniei trage, la randul sau, un semnal de alarma: „In ciuda evidentei cresteri economice a tarilor din Asia, peste 700 de milioane de persoane din aceste tari nu au acces la apa curenta, in timp ce multe dintre acestea nu au acces nici macar la ficilitatile sanitare necesare. Este, cu adevarat, o situatie critica”, declara acesta.

„Tot mai multe tari vad in accesul la apa potabila o potentiala stare de conflict intre natiuni. Aceasta situatie este agravata si de incalzirea globala care reduce o mare parte a resurselor hidrologice deja existente”, subliniaza si Lee Hsien Loong, prim ministru al statutului Singapore.

Climatologii au lansat un avertisment inca de anul trecut cu privire la reducerea rezervelor de apa si la efectele devastatoare pe care le au emisiile de dioxid de carbon in atmosfera, rezultate in urma arderii combustibililor fosili.

Sursa: AFP