Batranul fidel isi dezvaluie secretele
Timp de nu mai putin de 135 de ani de cand a fost descoperit, gheizerul Old Faithful si-a mentinut acest renume datorita preciziei cu care erupe coloane inalte de apa termala la fiecare 50 respectiv 90 de minute (in ultimii ani erupe doar la intervale de fix 91 minute) spre incantarea miilor de turisti care vin aici pentru spectacolul oferit de Old Faithful.
Gheizerele sunt fenomene geologice dinamice, rare pe Terra, existand doar 1 000 de gheizere in prezent. Dintre acestea mai mult de jumatate se afla pe teritoriul Parcului National Yellowstone. O conditie necesara formarii unui gheizer consta intr-o sursa de caldura de origine vulcanica, ape de suprafata, fisuri si fracturi ale scoartei tereste. Apa erupe in jeturi la suprafata atunci cand acviferul respectiv este incalzit de rocile fierbinti iar presiunea arunca apa prin fisurile solului. Noul studiu a demonstrat ca acviferele din Yellowstone au de suferit in anii secetosi, ca rezultat direct cantitatea de apa si rastimpul in care era aruncata din gheizer au fost influentate. “Cantitatea precipitatiilor nu este singurul factor care influenteaza circuitul apei dintr-un gheizer. Cutremurele de pamant pot influenta decisiv existenta acestuia, miscarile placilor tectonice putand chiar sa il distruga. In timp ce efectul secetei asupra frecventei eruptiei gheizerelor este unul gradual, cutremurele au un efect mult mai direct si decisiv” afirma profesorul Shaul Hurwitz, conducatorul studiilor geologice.
Sursa: Live Science