Home » D:News » Comisia Europeana va infiinta o retea europeana de televiziune

Comisia Europeana va infiinta o retea europeana de televiziune

Comisia Europeana va infiinta o retea europeana de televiziune
Publicat: 09.04.2008
Comisia Europeana vrea sa infiinteze, din 2009, o retea europeana de televiziune, in care va investi intre 8 si 14 milioane de euro anual si care va fi retransmisa de canale partenere din tarile europene, a anuntat Thierry Vissol, Adviser la Comisia Europeana, marti, in cadrul MIPTV Cannes.

Proiectul retelei europene de televiziune a fost prezentat la MIPTV, marti, in cadrul dezbaterii "Propaganda sau informare democratica".
Reteaua de televiziune va fi lansata, anul viitor, dupa aceleasi principii cu cea de radio, EuRaNet (European Radio Network), la care se lucreaza in prezent.
"Comisia Europeana va investi intre 8 si 14 milioane de euro, in fiecare an, in reteaua de televiziune europeana. Reteaua va fi structurata dupa o forma legala care urmeaza sa fie stabilita", a spus Thierry Vissol, Advisor Markets & Developments in cadrul Comisiei Europene.
El a precizat ca programul televiziunii europene va fi redus – de circa o ora si jumatate, saptamanal -, insa va fi trandus in toate limbile Uniunii Europene. "Programul televiziunii va fi transmis in prime time sau in apropierea intervalului din prime time. Ideea este sa avem patru-cinci minute de stiri in fiecare zi si un magazin saptamanal", a explicat Vissol.
In ceea ce priveste distributia retelei europene de televiziune, Vissol a precizat ca va fi retransmisa de posturi partenere din tarile europene. "Va fi posibil sa fie receptionata pe televiziunile membre ale retelei sau pe internet (…) Toti membrii retelei o vor distribui pe propriul canal, prin modalitatile obisnuite, digital terestru, satelit, cablu", a explicat Thierry Vissol, precizand ca momentan nu a fost luata nicio decizie privind caracterul de "must carry" al retelei.
Cea de-a 45-a editie a MIPTV, unul din cele mai importante targuri internationale de vanzare si de achizitionare de produse de televiziune, se va desfasura la Palais des Festivals, pe o suprafata impresionanta – 20.974 mp. La manifestare s-au inscris 13.311 de participanti, din 104 tari, printre care si Romania, potrivit site-ului manifestarii.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase