O echipa de la Universitatea tehnica din Zurich, Elvetia, si una de la Institutul de mineralogie din Koln, Germania, au efectuat masuratori ale izotopilor de tungsten care au permis stabilirea faptului ca Terra si satelitul sau, Luna, s-au desprins una de cealalta la 52 – 152 de milioane de ani de la formarea sistemului solar, cu o probabilitate maxima de 62 de milioane de ani.
Cercetatorii au mai constatat ca proportia celor doi izotopi de tungsten este aceeasi atat in mantaua terestra, cat si in cea lunara. Similitudinile intre materia de la suprafata Terrei si cea de la suprafata Lunii au fost puse deja in evidenta in cursul misiunilor americane Apollo cu echipaj uman.
Potrivit unei teorii acceptate de cercetatori, Luna s-a format in urma coliziunii Pamantului cu un corp ceresc de dimensiunea planetei Marte.
Sursa: MEDIAFAX