Home » D:News » Reacția Chinei după ce serviciile de informații americane au transmis că este „mai probabilă” scurgerea COVID-19 dintr-un laborator chinez

Reacția Chinei după ce serviciile de informații americane au transmis că este „mai probabilă” scurgerea COVID-19 dintr-un laborator chinez

Reacția Chinei după ce serviciile de informații americane au transmis că este „mai probabilă” scurgerea COVID-19 dintr-un laborator chinez
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 29.01.2025

Autoritățile din China consideră că ipoteza apariției virusului COVID-19 într-un laborator este „extrem de improbabilă”. Chinezii au reacționat în urma acuzațiilor făcute de CIA privitoare la scăparea virusului dintr-un laborator.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din China a declarat, în timpul unei conferințe de presă, că este „extrem de improbabil” ca o eroare de laborator să fi provocat pandemia de COVID-19.

„Concluzia științifică autorizată la care a ajuns grupul mixt de experți din China și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), pe baza vizitelor pe teren la laboratoarele relevante din Wuhan, este „Este extrem de puțin probabil să fi existat o scurgere în laborator”, a spus Mao Ning, potrivit Le Figaro.

Ipoteza unei scurgeri a virusului dintr-un laborator chinez, „mai probabilă”

CIA, principala agenție de informații din SUA, a transmis că ipoteza unei scurgeri a virusului dintr-un laborator chinez este „mai probabilă” decât cea a transmiterii de către animale. Anunțul urmează confirmării, joi, a lui John Ratcliffe în funcția de director CIA, în al doilea mandat al președintelui american Donald Trump.

Chinezii mai consideră că americanii ar trebui să înceteze „să politizeze” subiectul.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase