Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Europa nu trebuie să privească doar spre SUA, ci să se afirme ca un actor indispensabil la nivel global.
„Cea mai mare parte a lumii se gândește acum: Ce se va întâmpla cu relația noastră cu America, ce se va întâmpla cu alianțele, cu comerțul? Cum vrea președintele Trump să pună capăt războiului? (…) Dar nimeni nu își pune astfel de întrebări despre Europa. În vremuri de război, toată lumea se întreabă dacă SUA vor rămâne alături de ei. (…) Dar își face cineva griji în SUA că Europa i-ar putea abandona într-o zi sau ar putea înceta să le mai fie aliat? Răspunsul este nu”, a spus Zelenski.
El a mai precizat că Europa nu își permite să fie a doua sau a treia în rândul aliaților (Statelor Unite – n.r.), adăugând că, dacă se întâmplă acest lucru, lumea va începe să funcționeze fără Europa și va deveni un spațiu care nu ar fi confortabil sau benefic pentru niciun european.
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși
„Europa trebuie să se afirme ca un actor puternic, global, ca un actor indispensabil. Să nu uităm că nu există niciun ocean care să separe țările europene de Rusia, iar liderii europeni ar trebui să își amintească că aceste bătălii în care sunt implicați soldați nord-coreeni au loc acum în locuri mai apropiate geografic de Davos decât de Phenian”, mai spune Zelenski, citat de The Guardian.
Președintele ucrainean declară că Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși pe deplin, astfel încât restul lumii să nu își poată permite să o ignore.