Arheologii au scos la lumină unul dintre cele mai mari complexe private de băi termale descoperite până acum în Pompeii, orașul roman îngropat de erupția vulcanului Vezuviu acum aproape 2.000 de ani.
Complexul, care face parte dintr-o vilă impunătoare studiată de arheologi în ultimii doi ani, avea o capacitate de aproximativ 30 de persoane și urma ritualul tipic roman al băilor, notează AFP.
Oaspeții începeau prin a se dezbrăca într-o sală specială, apoi treceau prin trei încăperi diferite: „calidarium” cu apă fierbinte, „tepidarium” cu apă călduță și „frigidarium” pentru baia rece.
Cea mai impresionantă parte a complexului este camera rece, care include o curte cu coloane de 10 metri pătrați și o piscină mare în centru.
După baie, invitații erau conduși într-o sală de banchet cu pereți negri, decorată cu scene din mitologia greacă, unde luau masa la lumina lumânărilor.
Potrivit cercetătorilor, aceste banchete nu erau simple petreceri, ci ocazii importante pentru proprietarul vilei de a-și consolida influența politică și statutul social, sau de a promova candidaturile prietenilor la diverse funcții.
În prezent, Pompeii este al doilea cel mai vizitat sit turistic din Italia, după Colosseumul din Roma, și face parte din patrimoniul mondial UNESCO.