Vârsta la care crește riscul de a dezvolta demență
Un nou studiu științific arată că riscul de a dezvolta demență este mai mare decât se credea anterior: după vârsta de 55 de ani, oamenii au o șansă de până la 4 din 10 de a dezvolta în cele din urmă demență, dacă trăiesc suficient de mult, informează AP News.
Cu toate acestea, cercetătorii spun că există măsuri pe care oamenii le pot lua pentru a reduce acest risc, cum ar fi controlul hipertensiunii arteriale și al altor probleme de sănătate nocive pentru creier. Aceste măsuri pot fi adoptate chiar și la vârsta mijlocie, transmit aceștia.
„Toate cercetările noastre sugerează că ceea ce faceți la mijlocul vieții contează mult”, a declarat Josef Coresh de la NYU Langone Health, coautor al studiului publicat în revista Nature Medicine.
Demența nu este o parte normală a îmbătrânirii
Să-ți amintești mai greu un nume sau unde ți-ai pus cheile este tipic vârstei înaintate. Totuși, demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, ci este caracterizată de o pierdere progresivă a memoriei, a limbajului și a altor funcții cognitive.
Alzheimer este cea mai frecventă formă, iar modificările cerebrale silențioase care duc în cele din urmă la apariția acesteia pot începe cu două decenii înainte de apariția simptomelor.
Există anumiți factori de risc pe care oamenii nu îi pot controla, inclusiv vârsta și moștenirea variantei genetice numită APOE4, care crește șansele de apariție a bolii Alzheimer la sfârșitul vieții. Cu toate acestea, oamenii pot încerca să evite sau cel puțin să întârzie problemele de sănătate care contribuie la apariția demenței.
„Ceea ce este bun pentru inimă este bun și pentru creier”, spune James Galvin, specialist în Alzheimer la Universitatea din Miami. El îndeamnă oamenii să facă mișcare, să evite obezitatea și să controleze tensiunea arterială, diabetul și colesterolul.