Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat, a declarat prim-ministrul Finlandei, scrie The Guardian.
Arto Pahkin, șeful operațiunilor rețelei finlandeze de electricitate, a declarat pentru postul public de televiziune Yle că nu se poate exclude sabotajul.
Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a declarat că întreruperea nu a afectat aprovizionarea cu energie electrică a țării.
„Autoritățile rămân vigilente chiar și în timpul Crăciunului și investighează situația”, a scris el pe X.
Două cabluri de telecomunicații din Marea Baltică, între Suedia și Danemarca, au fost, de asemenea, tăiate luna trecută.
Suspiciunile au căzut rapid asupra navei chineze Yi Peng 3, care, conform site-urilor de urmărire, a navigat deasupra cablurilor în jurul orei în care acestea au fost tăiate.
Suedia a transmis că autoritățile chineze au refuzat o solicitare a procurorilor de a efectua o anchetă asupra navei și că aceasta a părăsit zona.
Oficialii europeni au declarat că suspectează că mai multe dintre incidente au implicat sabotaje legate de invazia Rusiei în Ucraina. Kremlinul a respins afirmația ca fiind „absurdă” și „ridicolă”.