Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii

23 12. 2024, 01:00
Sursa foto: Shutterstock

Chiriile au crescut în 2024 cu 15% faţă de anul precedent, conform unui raport anual. Cele mai ridicate prețuri au fost în Cluj, în timp ce apartamentele cu două camere au rămas cele mai căutate. Luna august a fost perioada în care cei mai mulţi români au căutat chirie.

„Anul 2024 a adus schimbări interesante pe piaţa chiriilor – preţurile au crescut, în medie, cu 15% faţă de anul anterior, Cluj-Napoca fiind cel mai scump oraş. Un aspect notabil a fost că Iaşiul a devenit oraşul în care proprietăţile s-au închiriat cel mai rapid, lăsând Bucureştiul pe locul 2. Comparând piaţa chiriilor cu piaţa de achiziţii, observăm că românii au manifestat un interes mai mare pentru achiziţii decât pentru chirii. Deşi contactările pe piaţa chiriilor au crescut, această creştere a fost mai moderată faţă de piaţa de achiziţii, unde numărul contactărilor a crescut cu 43%”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

La nivel național, preţul mediu de cerere al unei garsoniere a ajuns la 324 de euro/lună (+13% faţă de 2023), iar un apartament cu două camere a ajuns la 493 euro/lună (+12%). Apartamentele cu trei camere au înregistrat o creştere de 11% faţă de anul anterior, având un preţ de cerere de 616 euro/lună, în medie. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate pentru apartamentele cu patru camere, unde preţul mediu a fost de 1.111 euro/lună, marcând o creştere de 23% faţă de 2023.

Cluj-Napoca rămâne în topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii

Cluj-Napoca rămâne în topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii, cu o medie de cerere de 585 de euro/lună, urmat de Bucureşti, unde chiria medie a fost de 565 de euro/lună, informează Ziarul Financiar.

Sectorul 1 al Capitalei rămâne cel mai scump sector, unde chiria medie a fost de 765 de euro/lună, urmată de Sectorul 2 unde preţul solicitat pentru o chirie a fost de 601 euro/lună. Preţurile din Sectoarele 3 şi 5 au fost relativ similare, cu preţuri medii de 511 euro/lună, respectiv 516 euro/lună. În Sectorul 4 preţul mediu a ajuns la 466 de euro/lună, iar Sectorul 6 din Bucureşti a avut cel mai mic preţ mediu solicitat – 471 euro/lună.

Pe locurile următoare în topul oraşelor se situează Braşov, cu o chirie medie de 507 euro/lună şi Constanţa, cu 500 de euro/lună. În Iaşi, chiria medie a fost de 427 euro/lună, în Sibiu de 425 euro/lună, iar în Timişoara – 405 euro/lună.

Cele mai prietenoase preţuri pentru închiriere s-au găsit în Drobeta-Turnu Severin, unde preţul mediu a fost de 238 de euro/lună. Cea mai mare creştere de preţuri a fost înregistrată la Galaţi, (+21%), iar cea mai mică în Ploieşti (+5%). În acelaşi timp, oferta a scăzut cu 10% faţă de anul trecut.

Apartamentele cu două camere au rămas cele mai căutate tipuri de apartamente pentru închiriere (59%), la fel ca anul precedent. Pe locul doi s-au aflat apartamentele cu trei camere (38%), iar pe locul trei, garsonierele (18%). Procentajele totalizează mai mult de 100% deoarece mulţi chiriaşi caută combinaţii de număr de camere, nu doar apartamente cu un anumit număr de camere. Aceasta indică o tendinţă clară: românii devin din ce în ce mai interesaţi de proprietăţi mai spaţioase.