În jur de 1.000 de persoane este posibil să fi murit în arhipelagul francez Mayotte, care a fost devastat de un ciclon. Chido a provocat, de asemenea, pagube în insulele vecine Comore şi Madagascar, precum şi în Mozambic, relatează Sky News.
Prefectul din Mayotte, Francois-Xavier Bieuville, a declarat pentru postul local de televiziune la 1ere: „Cred că sunt câteva sute de morți, poate ne vom apropia de o mie, chiar mii… dată fiind gravitatea acestui eveniment”.
El a spus că în prezent este „extrem de dificil” să se obțină un număr exact al victimelor. Oficialii au confirmat cel puțin 11 decese în Mayotte la începutul zilei de duminică, 15 decembrie a.c., dar au declarat că se așteaptă ca numărul acestora să crească.
Ciclonul Chido a provocat pagube însemnate, insulele vecine Comore și Madagascar fiind, de asemenea, afectate de trecerea sa prin sud-estul Oceanului Indian.