Alexandr Lukaşenko susține că Belarus deține zeci de focoase nucleare. „Nici măcar nu au observat când le-am adus aici”

12 12. 2024, 09:30
Sursa foto: Profimedia

„Am adus focoase nucleare aici. Nu doar câteva, ci câteva zeci. Mulţi spun: Oh, este o glumă, nu s-a adus nimic, dar faptul că adversarii noştri o numesc o glumă înseamnă că au ratat-o. Nici măcar nu au observat când le-am adus aici”, a declarat preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko.

El a afirmat, de asemenea, că Belarus a participat la dezvoltarea noii rachete balistice intermediare ruseşti Oreşnik. Potrivit acestuia, Belarus produce „întregul sistem de lansare” pentru rachetă.

Lukaşenko a mai precizat că sunt locuri sigure unde armele nucleare pot fi dislocate, în special unde au fost şi în trecut, în perioada sovietică, notează Monitorul Apărării, care citează agentia de stat Belta.

Rusia şi Belarus au convenit să desfăşoare arme nucleare

Potrivit lui Lukaşenko, Belarus are aproximativ 30 de locuri în care ar putea fi desfăşurat sistemul Oreshnik. Vom alege unul, pentru că avem nevoie de cea mai scurtă distanţă posibilă până la ţinte.

El a susţinut, de asemenea, că Belarus va fi responsabil de selectarea ţintelor unor astfel de atacuri, potrivit unui acord cu liderul rus Vladimir Putin. „Aşa că vom apăsa butonul împreună dacă, Doamne fereşte, trebuie. Dar noi vom fi cei care decidem asupra obiectivelor. Putin a fost de acord”, a spus Lukaşenko.

În martie 2023, Rusia şi Belarus au convenit să desfăşoare arme nucleare pe teritoriul Belarusului. Transferul sistemelor de rachete ruseşti Iskander-M către Belarus a fost discutat de Putin şi Lukaşenko vara trecută. La acea vreme, Putin a declarat că transferul va avea loc în lunile următoare şi a subliniat că aceste rachete sunt capabile să transporte focoase nucleare.

Graniţa dintre Belarus şi Polonia este de aproape 400 de km, iar armata poloneză are un program de două miliarde de euro pentru întărirea acesteia prin construcţii de tranşee, garduri de sârmă ghimpată şi sisteme antitanc. Belarus mai are graniţă de aproape 600 km cu Lituania şi 170 km cu Letonia, ambele state baltice construind, de asemenea, poziţii defensive la graniţă.

Polonia a cerut Statelor Unite dislocarea de arme nucleare pe teritoiul ei. De asemenea, Ucraina a ameninţat la un moment dat că va dezvolta arme nucleare dacă nu primeşte garanţii de securitate suficiente.

Dislocarea armelor nucleare în Belarus, la dispoziţia lui Lukaşenko, este văzută ca un risc major pentru securitatea Europei. Toţi liderii europeni au condamnat atât mutarea armelor nucleare, dar mai ales ameninţările cu atacuri nucleare care vin regulat de la Moscova şi Minsk.