Ar fi nevoie de o singură mutație ca gripa aviară să se transmită între oameni, arată un studiu
O singură mutație a virusului ar putea permite gripei aviare H5N1 să se răspândească între oameni. Descoperirea aparține cercetătorilor și a fost publicată într-un studiu. Oamenii de știință avertizează că astfel ar putea să apară o pandemie.
Zeci de oameni din Statele Unite ale Americii au avut gripă aviară. Ei s-au infectat de la animale deoarece nu există dovezi că boala virală s-a răspândit de la o persoană la alta. Cu toate acestea, o singură mutație a virusului ar putea face posibilă răspândirea de la om la om, arată un nou studiu preluat de Live Science.
Această schimbare genetică ar face din virus o „potrivire” mult mai bună pentru celulele din căile respiratorii ale oamenilor. Practic, ar permite unei proteine de pe suprafața virusului să se potrivească perfect într-un receptor găsit pe celulele umane.
Cazurile de gripă aviară înregistrate la oameni au fost forme ușoare
„Virusul trebuie să se atașeze foarte eficient la celulele din căile respiratorii. De fapt, se crede că transmiterea între oameni nu poate avea loc până când virusul nu a dobândit specificitatea receptorului de tip uman”, a explicat Jim Paulson, biochimist la Institutul de Cercetare Scripps din La Jolla, California, și coautor principal al studiului.
Cu cât se infectează mai mulți oameni, cu atât este mai posibil ca mutația periculoasă să se producă, mai avertizează specialiștii.
În prezent, virusul gripei aviare numit H5N1 se potrivește la receptorii păsărilor. Virusul a afectat păsările sălbatice, păsările de curte și bovine. Cazurile înregistrate la oameni au fost de cele mai multe ori forme ușoare.