Thailanda trimite acasă în Madagascar aproape 1.000 de țestoase și lemuri pe cale de dispariție, într-o victorie istorică împotriva traficului de animale, scrie CNN.
Repatrierea este cea mai mare efectuată vreodată între cele două țări, potrivit oficialilor thailandezi.
Poliția thailandeză a recuperat peste 1.000 de animale în timpul unei operațiuni antitrafic desfășurate în luna mai într-o provincie din sudul țării.
Printre acestea se aflau țestoase și lemuri incluse pe lista animalelor „cele mai periclitate” din lume, dar care sunt foarte căutate în Asia ca animale de companie exotice.
Unele dintre animalele confiscate în luna mai au murit între timp din cauza stării precare de sănătate.
Un total de 961 de animale vii vor fi trimise înapoi cu trei zboruri operate de Qatar Airways începând de sâmbătă.
Chalermchai Sri-on, ministrul resurselor naturale și al mediului din Thailanda, a declarat că repatrierea arată angajamentul Thailandei de a combate traficul ilegal de animale sălbatice, precum și de a acorda prioritate bunăstării speciilor confiscate.